Coceanul de măr

Mă fraților, să vă mai povestesc o pățanie din clasa a VI-a, tăt de la școala din Năpradea, că la alta n-am pățît nimnică, că le-am evitat cu înțelepciune, adică nu m-am dus la școală să nu pățăsc oarece ... J

Era o zi de sîmbătă ploioasă, de toamnă, prin noiembrie, țin minte că seara era ultima nuntă din câșleji după care începe postul Crăciunului. Tare aș fi curios la cine o fost nunta aia, că erau năprădeni amîndoi și dacă bine-mi amintesc cred că o fost ultima nuntă cu temători și steaguri înstruțate, pe sub care treceau mniroii la porta bisericii.

Eram înaintea ultimei ore din ziua aceea, de la 12 la 13, ora de muzică cu d-nul Inceu, Dumnezeu să-i lumineze cărările pă unde-i scîrțîie scîrța acum. Eu stăteam în ultima bancă, rîndul din mijloc, unde erau pedepsiți ʺbolunziiʺ clasei, ʺbanca măgarilorʺ. Că făceam ce făceam și tot la noi în cap să spărgeau oalele. Dacă dispărea nuiaua de măr gutîi a d-nului Inceu, vinovatul era unul dintre cei din ultima bancă și ne trimitea să aducem alta, da nu una, două-tri. Dacă era gălăgie în clasă noi eram de dină, și de noi eram cei mai curați .. ca tăciunii. Dacă reclamau fetele că le pîndește cineva din podu closetelor noi eram primii anchetați ... ce să faci, trebe să-ți duci crucea pînă la capăt, că n-o poți da la altu .. J)

Vedem noi că intră d-nul Inceu în clasă, cu catalogu su braț, da noi, n-o fo modru să gătăm ședința cu una cu două, când ... sssst, o liniște de mormînt în clasă ... înlemnim și noi unde am rămas cu conferința și ne mutăm privirile la catedră. Acolo ce să vezi? Catalogu deștis pă catedră iar pe d-nul Inceu cu un cocean de măr în mînă, țîindu-l și studiindu-l între două jejete ... ʺUite cu ce mă cinstesc elevii clasei a VI-a? Cine-o daat?ʺ ... Nu mișca nici copilu în mă-sa, ce să îndrăznim careva să mișcăm ... ʺCine-ooo daaat, tembeiloor??ʺ ... Nime nimnic. Noi ne uităm unu la altu cu priviri aiurite, dînd din umeri că nu știm cine-i făptașu, da din gașca nostă nu putea nicicum fi, că noi eram prinși în ședința nostă. Îl vedem pă d-nul Inceu că cotă su catedră, știem noi ce cotă, pă nănașa, zniceaua de gutîi, pă care o ie fain frumos în mînă, s-o aibă la-ndemînă. Și cu zniceaua întʼo mînă, cu coceanu de măr în cealaltă, o început ancheta.

Amu, majoritatea știți că era profesor de matematică, și unu care nu și-o băut cerneala, era cel mai autorizat pentru studiul unghiului sub care a lovit coceanul de măr catalogu și mergînd pă vectorul lui să-l găsească pe individul care o îndrăznit să facă treaba asta. Și ce să vă spui, mă fraților, că după eliminarea tuturor posibilităților ajunge la singura variantă certă, că coceanul de măr nu o putut fi lansat decît de la tembelii din ultimele bănci.

ʺÎn genunchi, la părete adunarea, ticăloșilor, că vă învăț io cum trebe să vă comportați, dacă acasă nu are cine!ʺ Și ne-o scos pă tăți șase, ultima bancă din cele trei rîduri, și o început interogatoriul cu fiecare în parte. Tratamentul doctorului Mengele de la Auschwitz o fost fix pix pă lîngă tratamentul aplicat de d-nul Inceu. Că nu știu cum să vă spui, că o avut pă cine, că ne întreba .. ʺTu ai dat?ʺ, iar noi hăhăiam ca măgarii, întʼon rîs de zîle mari. Ne scula pă fiecare pă rînd în pticioare .. ʺTu ai dat?ʺ ... ʺNu, domnu profesor!ʺ ... da rîdem de mama foculi. Că trăbă să vă spui că la d-nul Inceu nu-i zîcem tovarăș, că-i zîcem domn. El ne prinde de ureti și ne scutura, că tăți avem uretile roșii, iar la unu îi cură sînje de după urete, cum i-o clătit-o din rădăcină. Amu eram noi bolunzî, da nu eram și proști, că noi eram șefi la tăte inovațiile cu prostii.

ʺGata, zîce, schimbăm foia! Să vie directoru cu dirigintele încoace!ʺ Și merge o colegă să-i cheme. Director era d-nul Gâmbuluț, iar diriginte, d-nul Petruța. Vine numa d-nul diriginte, că directoru nu mai era. Și-i recită repede poezia ... ʺMă Nicule, mă, io-i omor cu mîna me, de nu-i omori tu! Uite, mă, ce mi-o făcut ticăloșii ăștia ai tăi!ʺ Amu, nici cu dirigintele nu te putei pune, că ridica haltere în șură și de ne trăje una, ăia eram, dăde din durere mocănească strînsă de-o istorie. Și începe d-mnul diriginte cu alt stil ... ʺMăi băieți, vă rog eu frumos să recunoașteți care-ați dat, că așa e frumos, să aibă simțul răspunderii cel care a greșit, că fapta recunoscută jumătate îi iertată ... ʺ Și ne mai spune una alta, noi ne uitam unul la altul, ne-a trecut și rînjetele și avem fețele spășite și plouate de lacrimi ... da de rîs nu de plîns ... sau de rîs cu plîns baligă de mînz, cum să zîce ... J)

Și-atunci minune fără seamăn, colegul meu de bancă și fratele de cruce, (dacă mă lasă să-l pîrăsc o să vă spun), zîce .. ʺEu am dat!ʺ În clipa aceea d-nul Inceu a mers la catedră, o închis catalogul și ață pe ușă afară, ca din pușcă, fără nici un cuvânt. Io i-am zis la d-nul diriginte că nu putea da el, că era lîngă mine, și nu a dat nici unul dintre cei care am fost acolo. E o eroare judiciară, am plătit nevinovați. J) ʺNo lasă că-ți afla voi cine o dat și mi-ți spune. Bine că am scăpat odată de aici!ʺ Că era deja cătă 3 ceasu, de 3 ore ne dripăle ...

Dar am aflat și cine-o fost făptașul, că numa el nu o vinit la nuntă la biserică și îl bănuiam noi și eram tare shiretici atunci și s-o temut să n-o ieie pă cocoșe. Pote c-o lua de vine! J Da pînă la urmă o trecut și asta, ca multe altele ... că am ajuns odată reclamați de fete că le spionăm din podu wc-ului iar la anchetă, la domnul diriginte Petruța, care mi-a spus în particular, ʺMă, de ce sunteți așa de proști și vă băgați pînă-n gura lupului, de ce nu faceți cu două-trei oglinzi un sistem de spionaj ultima generație și urmăriți din gura podului!ʺ Ehehe ... altă viață ... da și altă dată ... 1000 de ani!!  J)

Bordan – 17 iulie 2014