Floricele din dopuri ...

Frunzuliță flori de rouă, neʼam mutat în casa nouă .. întʼo cameră pă care o reușit sʼo văcălească, o iarnă sau două neʼam luminat tăt cu lompa, iar fereștile și ușa erau de la cea veté. Miʼamintesc de o fază cînd sʼo aprins fotoghinu în lompă și o ars că dacă era casă veche cred că ardé cu tătu. Și amu să mai veďe fumu pă lîngă cîrligu lompii din tavan. Amu eram mai mărișor, să puteu bdizui pă mine ca pʼon om mare. Mă puné mama să pîndesc cînd viné cisterna cu fotoghinu la coparativă, luam bidonu de tablă cu stupuș de cocean și fuga după fotoghin, că de nu luam apì dracu era a mneu cînd viné acasă și nu era fotoghin.

Da tăt umblînd pîn spatele coparativii am dat de alte beteșiguri, de dopuri de tablă ďi la sticlele de bere, pă care am început să le strîng pîn jeburi, că cine ști la ceʼor ḟi bune. Și deʼa bună samă că tare bine mniʼo prins, că ce mniʼo tuncat mnie pîn cap, să fac niște floricele faine pă pervazu de la ferești cu ele, să le fac o surpriză plăcută pă cînd or vini acasă. Surpriză leʼam făcut, daʼ după cum îțî vidé minten, nʼo fo tare plăcută pîntʼu ei. Miʼam luat piesa de bază din trusa de pirogravat, ciocanu de bătut cósa din tașca li tata și am trecut la creație pă diu .. ssssst ... liniște că se crează! J

Am fost tare încîntat de isprava mé, o adevărată capodoperă, nu operă, de artă. Tăte dopurile bătuté, întʼon anumit limbaj, limbajul creației, doar de mine și de bătrînu de sus priceput, în pervazurile fereștilor. Și tătă treaba mniʼo luat vʼo tri  ceasuri, că să aproptie vremea să vie mama, iar io nerăbdător săʼi prezint lucrătura .. oări făcătura. Nici nʼam întis fereștile cu cîrligu pă din lontru ca să le poci manevra mai cuspor, să nu pierd multă vreme cu déștisu, am pus ciocanu înapoi în tașcă, că de nuʼl afla tata acolo api era bai mare și am așteptat pîndind di pă antreu pórta di la drum. Numa că știem că vine că fujeu găinile la gard cînd să aproptie.

Și sʼo aproptiet și o apărut întʼon sfârșit cu sapa deʼa umăr și uălu de apă în mînă. Io fuga repede săʼi spui că am îndeplinit tăte sarcinile, am dat de mîncare și apă la pui, am fost după fotoghin și rezolvat scîndura di la ferești de nu mai trăbă feștită. ʺCeʼai făcut?ʺ .. ʺAm făcut floricele, hihi. Hai săʼț arăt!ʺ .. ʺOare ceʼai mai isprădit, oare. Cine ști ceʼi ḟi făcută, apoi să vezi tu di la tatăʼto!ʺ ... Io foarte încrezător în puterea de seducție a artei méle, am fujit repede și iʼam deștis iuti fereștile .. ʺDadeʼai bolunzît de tăt, cʼai strîcat tăt tocu di la ferești, amu să vezi tu di la tatăʼto, că dracuʼi a tău amu!ʺ ... Noo .. trăbuituʼmniʼo? Cum am putut gîni io că place creația mé la altu decît la creator? Că nʼam știut unde să mă uit, că în tăte părțîle unde cotam dădém de o cură, nănașa mé, numa în sus, la bătrînu era mai liniște. Da și bătrînu de sus să uita supărat la mine, că băsama mni sʼo umplut caru de tăt. Că nu păstă multă vreme mʼo corentat ca lumea, mʼo trăznit odată în casă la tina de am rămas trăznit. Băsama deʼacolo mni să traje, că puțîni să pot lăuda cʼo fost trăznițî șʼo rămas așe ...

Dumnezo vă-mbucure!

Bordan – 3 noiembrie 2014