Dernii de mătasă

Mă frațîlor, ne să vă mai spui io amu ce pățanie am pățît cu dernii de mătasă, da nu-i musai să cetițî numa cine îți gîni că sînteți on mnez mai bolundăi, așe ca mine ... J)

La școlă, în Năpradea, creștem derni de mătasă, adică nu-i creștem io, că creșteu iei sînguri, noi numa trăbuie să-i alimentăm cu alimente și să le știmbăm lipideauăle. Lipideauăle erau niște hîrtii perforate cu găuri în funcție de mărimea lor, le punem păstă ei, punem frunzăle pe ele și dernii să băgau pîn găuri și să apucau de mîncat. Care n-o văzut în veci, le spui io, că nu-s așe de spurcați ca orice derme, noi ne-am învățat cu ei că îi luam în mînă și ne jucam cu ei. Da pînă la on loc, că de multe ori ne strîcau nouă planurile, și n-avem răbdare.

Cînd îi aduceu erau numa on pumn tăți, iar cînd să apucau de împletit mătasa nu le ajunge 3-4 săli de clasă, că de obicei ăștia erau în vacanța de vară, la începutul ei. Nu știu cîți puteu fi da știu că întʼon gram erau pînă pe la 2000 de ouă. Marfă nu jucăreie. Tătă jmecheria dura cam o lună și tăt la 3-4 zîle trăbuie să le știmbăm așternuturile. Da mîncare trebuie să le ducem zîlnic. La început nu era așe de mare baiu, că nu le trebuie nu știu ce, numa on jeb de frunze. Că trebe să vă spui că mîncau numa frunze de pomnițar, care trebuieu culesă după ce să lua roua, trebuieu ștersă de praf, bucată cu bucată și după aceia datu-le.

Tătă operația asta o urmăre un profesor de servici, da să mai scăpa și profesoru și nu venea că ave încredere în noi, și atunci ne scăpam și noi să facem experiențe cu ei. Dacă nu era voie să culejem frunzăle numa bucată cu bucată, noi ne grăbem și rumpem crenjile și le punem cu crenji cu tăt. Da o mărs treaba și așe, numa că să suieu pă crenji și trebuie scuturați jos pă lipideu lor. Baiu mai mare o fost cu crenjile că spîrticam tăți pomnițarii, tăți îi dehămam și-i făcem harcea parcea. Pomnițarii erau pă drumu Teuduli, da tăt acolo mai erau și plopti, și ce ne-o tuncat nouă pîn cap să tăiem on plop, că nu ne putem sui în el ca în pomnițar și să le dăm frunză de plop. Ne-o atras atenția de mai multe ori profesorii că ăștia sînt ʺviermi de mătase de dudʺ, cresc cu frunză de dud. Da n-or shi ei mai deștepți ca noi, că doră noi suntem ultima verigă a lanțuli trofic, ei abie la început, de le-a shi fome or mînca ei. J

Și așe am și făcut, am tăiet plopu și le-am dus frunză să mînînce, ʺmîncale-ar dierniiʺ, că mă tem că de acolo să traje și urătura asta! J Ce să le mai ștergem, așe cum o fost le-am țîpat păstă ei. Le-am pus încă hîrtie nouă și frunzăle păstă ie, iar dernii trăbuieu să să baje pîn găuri și să s-apuce de mîncat. Mă frațîlor, ce să vedeți, că dacă pînă amu să repezău la frunzăle de pomințar ca și ursu la mniere, amu fujeu de ele ca de dracu, să țîpau în cap di pă mese. No, amu îi bai! Ce-i de făcut, că n-om shi noi mai proști ca niște derni, da nici dernii nu s-o lăsat, preferau mortea decît să mînînce frunzăle de plop. Mînca-v-ar guta de derni, da bolunzî sînteți, ori ce beteșig aveți? Și le-am adus on loitrar de crenji, no, ce-i de făcut amu, că aieștea ptier cu zîle, să țîpă tăți în cap de sîntem de mai mare groza la lume. J

No, iutʼ crenjile jos di pă ei și cuspor după frunză de pomnițar, pînă nu facem oarece gută  cu ei, că gînești c-o fost bolunzî, fujeu de specialitatea asta ca dracu de tămîie. Da și după ce le-am luat crenjile ei nu să opreu din migrație, băsama o vrut să margă în China să împletească mătasa acolo, că erau dermoci amu în ultimu stadiu, cît on cîrmog de putrăgai, în 2-3 zîle trebuieu să să apuce de împletit gogoașa. O trăbuit pă doi coleji să-i lăsăm să-i păzască și să-i oprească de la sinucidere, iar ceilalți fuga iuti după frunză de pomnițar, că de nu dracu-i a nost.

Numa năcazuri am avut, băsama așe ni-o fost scris. J D-apoi ce să vedeți, că am dat de bai și cu plopu, mînca-l-ar dernii și pă ala, că numa ala ni-o mai lipsît atunci, că pă restu le-am avut pă tăte. Da tăt îi bine când să termină cu bine, s-o apucat dernii de mîncat frunză de pomnițar de gînești că n-o mîncat de-o săptămînă și treaba o mărs brici de-acoale-n colo. O împletit dernii mătasă, că și gogoșele alea trăbuieu luate cînd trăbuieu, că dacă nu spărjeu gogoșa și zburau fluturi, da baiu era că strîcau firu de mătasă.

Nici nu știu dacă s-o mai continuat treaba cu dernii de mătasă de atunci, s-au s-o dus și aceea după celelalte lucruri care n-o fost de haznă, da știu că io de-oi crește vʼodată derni de mătasă, le știu tonele. Și-apoi cum am zîs, noi cît suntem de băștepți, în ultima verigă al lanțuli trofic, sfîrșim devorați de prima, bacteriile, și gata, lanțu să întide ...

Mînca-le-ar dernii tăte năcazurile, să rămîie numa bucuriile, cel puțîn .. 1000 de ani de-amu-ncolo!!

Bordan – 15 august 2014