Povestea unui iepuraș ...

Amu, cum să vă știu io spune la voi, că pățania cu gîscanu o fost prima care miʼo rămas tipărită pă scorță, și prima imagine cu casa veche mai clară, că celelalte îs clătite din cadru și zdărietă placa. Parcă îmi mai aduc cevaʼceva aminte, ca pîn ceață, de o imagine cu tata frecînd mălai lîngă fiteu, și mama torcînd, iar io urmărind dansul umbrelor făcute pă tavan de lompă. Și făcînd o pauză de la frecat, mărgînd pînă în cămară, de unde vine cu on vîrf de cărnaț afumat, pă care îl împlunta întʼo frigăruie făcută dintʼo botă, șiʼl frije în șpor, deʼasupra jarului. Dʼapoi cît era de bun, că gustu ala  o rămas undeva adînc înfipt. Alte imagini cu mai multe femei vinite cu lucru, cu povești întrerupte de rîsete, iar eu, cu alți dramalici de sama me, clădind turnuri din coceni de mălai, vin parcă din alte lumi.

Dar miʼaduc aminte, tăt clar, de un episod, poate tăt din vara aia sau următoarea, cu casa veche stricată iar noi mîncînd întʼo bucătărie la cuptor, care era legată de fîntînă, și durnind noptea în șură. Atunci sʼor apucat de casa nouă și le trăbuiau lemne din casa vete, așe că uo îmburdat. Cam în vremea aceea, țîu minte că miʼa adus tata de la coasă un pui de iepuraș. Era tare drăgălaș și neʼam împrietenit din prima. Iʼam dat să bea lapte de la Mîndraia, lʼam scos la plimbare prin ogrăză săʼi dau frunză de cureti și morcozî, iar noptea lʼam culcat su o covată în șură. După cîteva zile lʼam pierdut pîn ogradă și nu lʼam mai aflat nicicum, și eram tare afectat, mă cîntam unaʼntruna după el, de gînʼei că sʼo gătat lumea. Da nu sʼo gătat hăpt atunci, că sara, stînd pă pragu ușii de la bucătărie, era deja întuneric și lompa aprinsă, numa îl văd că apare, țup-țup și vine la mine. No, bucurie mare și pă mine și pă el. Pă unde ai umblat, uretilă, că mʼai băgat în tăte bolile?

Era tare jmecher, că sʼo băgat pă su ptiele la tățî. Să juca cu mîțu, cu găinile și cu cocoșu, deʼțî era mai mare dragu să te uițî la ei. Făce o tură pîn ogradă, vine pîn șură, pîn poiată, iar sara era prezent la porția de lapte de la Mîndraia. Trăie caʼn paradisul dintʼon dis. Da, ca orʼce dis, areʼon început, da șiʼon sfîrșit. Cîteʼodată să gată dintʼodată, aterizezi forțat întʼo realitate prea dură pîntʼu capacitatea nostʼă de înțălejere, producînd un adevărat dezastru în lumea unui copil. Așa sʼa sfîrșit și visul din paradisul inocenței unui iepuraș, cînd cînele vecinilor iʼa făcut felu, la mazilit. Mulți poate că cunoașteți sentimentul ăsta, iar care nuʼl cunoașteți, bine faceți, că pentru un copil se poate încheia o lume a viselor și inocenței, cu întrebări adînci, pînă în străfundurile universului. De ce? De ce mai sunt pe lume lacrimi, și jale grele închiseʼn patimi, de ce pămîntul nuʼi ca cerul să cînteʼn noi îngeri cu lerul, de ce nuʼi tot o fericire de flori sublime cu iubire, de ce ... de ce ... ?? Că am scris și o poezie cu povestea iepurașului ...

Da sʼo gătat, o trecut după cîteva ture de țîpotite, pînă am deranjat și pă baștani și miʼo mai dat cîteva ca să am după ce țîpoti, că o vinit și altele și tăt așe sʼo dus. Da o rămas întrebările fără răspuns, întrebări care stau și amu undeva plutind în aer, cine e mai vinovat pe lumea asta, cățelul că a mîncat iepurașul, ori noi că nu înțelegem cățelul? Auzi și vezi, adevărate armate de babe care se luptă pentru ocrotirea cîinilor maidanezi, dar cînd mor de Paști milioane de miei nevinovați, nu le auzi gura. Sau, marii ierbivori, vegetarienii ecologiști, doamne sfinte, care protejază natura, lărmălind împotriva carnivorilor, da ei știu dacă iarba pă care o mănîncă ei nu e mai simțită și mai sfințită decît un porc, de exemplu? Știu treaba asta? Nu cred că știu, că dacă ar ști ar tăce din gură și șiʼar vedea de treabă cu protecția lor.  Sau mai sînt cei care își oferă iubirea ʺnecondiționatʺ, da nu știu că iubirea aia nu-i a lor și nu se oferă bătînd din gură, că se oferă tăcînd ...

De  casă veche cam atîtea amintiri mă leagă, de cea nouă mă leagă mai multe, că am început cercetările la nivel de institut de cercetări. Dacă la o găină am văzut că iʼo ieșit pă gaura din spate bobul de mălai întreg, am postulat că de la gură pîn la cur e linie dreaptă șiʼi musai să treacă bota dintʼon capăt în altu, că așe zăce un principiu al fizicii. De trecut o trecut, da și găina o trecut din odor îngropată în gunoi. ʺNʼai văzut găina ceia pestriță, pă uareunde?ʺ, mʼo întrebat mama a doua zi. ʺUam văzut ieri, da de ieri nʼam mai văzutʼo!ʺ .. ʺUa shi dusă uarece. Că mă tem că sînt dihori.ʺ .... nu ti teme de aceia cu patru pticioare, temeʼte de ăia cu două. J) Și cîte și mai cîte ... da altă dată ... amu să rămînem la iepuraș ...

ʺAm să vă spun acum povestea

Unui iepuraş,

Ce i l-a dat cadou un tată

Unui copilaş ...

Tăticul lui a prins la coasă

Un pui de iepuraş,

Ce rătăcit de mama lui

Plângea pe un imaş,

Şi l-a adus la prunc acasă

Ca un îngeraş,

Când l-a văzut s-a bucurat

Sărmanul copilaş,

În fiecare zi mergea

Cu puiul la păscut,

Iar seara lapte îi dădea

Ca unui nou născut,

Copilul mult l-a îndrăgit

Pe scumpul lui puiuţ,

În pat cu el l-a adormit

Ca pe al lui fiuţ,

Dar într-o zi nenorocită

Nebunul de căţel,

L-a mazilit şi i-a mâncat

Preasfântul sufleţel...

Durere mare a fost atunci

Cu întrebări la sfântul,

Şi lacrimi multe, multe au curs

Cutremurând pământul,

Plângea în hohote şi cerul

Cu lacrimile ploii,

Plânge întreaga grădiniţă

Plângea petala florii,

Ce ai avut căţel nebun

Cu scumpul iepuraş,

Ce ţi-a făcut acea minune

Ce-a fost un îngeraş,

Atunci a învăţat un lucru

Ce-l ştie şi acum,

Că-n lume sunt şi lucruri dure

S-o iei ca pe-un album,

Să iei din ea ce-i mai frumos

Să nu fii supărat,

Fiindcă un ingeraş de sus

Te face împărat,

Să crezi în îngeraşul tău

Iubite copilaş,

Şi el îţi dă tot ce doreşti

Ţi-l dă pe iepuraş ...ʺ

Bordan – 1 februarie 2014