Limbric avortat

Am avut asară o discuție c-on limbric avortat, care s-o băgat în samă fără să-l întrebe nime de sănătate, să-mi spună că io vorovesc ca on oligofren încercînd să imit, prost, on grai local. Să mă întrebe dacă-s cumva poet patetic, scriitor de vagóne sau mă pricep numa la statusuri retardate, că la celelalte sînt la limita dintre acultural și analfabet. O țîné una-ntruna cu ʺpapistașiiʺ, care m-o civilizat și m-o alfabetizat, daʼ pă dinlontru îs gol, poet fórte prost, fără har și am treabă cu ei că m-o pus să mă spăl de două ori pă zî, că altfel mă spălam de două ori pă an. emoticon smile

Póte că nici nu trăbuie să-l bag în samă și să-i răspund la măscăriciu ăsta, dar pînă la urmă le-am răspuns tuturor acelora care gînesc ca el, că dóră din carne și ciónte îs și io. După tăte laudele care mi le-o adresat am început și io să-l rădic în slăvi cu papionu și cu móca retardată care vorovește sîngură ce hram pórtă. Amu nu poci io să scriu așe cum trăbă, c-o avut grijă de asta marii civilizatori, că graiu ăsta nu să scrie, că să grăiește și horește așe cum îl grăieu pă vremuri dacii. Și mai scriu aici pîntru țopîrlani care gînesc ca el și-și farsă lăturile pă flit fără să le stórcă on ptic. Io v-am mai spus vouă, că-n numele meu stă scrisă omenia, da îi și mînia și cum poci țuca așe poci și fuljera. emoticon smile

Ca să fiu clar de la bun-nceput, io nu-s nici scriitor, nici poet, nici domn, nici țăran, cu tăte că mi-ar face cinste să fiu țăran. Dar am sînje de țăran în instalație, care o mai păstrat ceva ce vine dedemult, de cîndva, de cînd făcé plopu pere și rătita micșunele, că de n-ar hi fóstă nu să poveste. N-am nevoie să mă aprecieze și să mă laude nime, că n-am ce face cu ele, dar n-am nevoie nici să să baje nime în samă dacă nu ști ce vorovăsc aici. Care ptiar nu-nchepe și-l mînîncă ptielea, l-oi scărtina și l-oi chefeli, iară de nu i-a trece l-oi corenta, dacă nici așe nu joiesc cu el, atunci, l-oi fuljera. Deci, atenție mare cei vizați!

Pîntru mine nici romanii, nici ungurii, nici nemții sau rușii, nime din lumea asta, nici europenii amu, nu au avut și nu au nici un interes ca să ne civilizeze pă noi. Tot ce a fost ascuns sub masca civilizării a fost ca să le ascundă lor furturile și matrapazlîcurile care le-o făcut p-aici. Cum am mai spus, fură tăți de cîteva mii de ani din țara asta, și încă mai este de furat, că de aia se învîrtesc și amu tăți pă lîngă ea ca muștele pîngă rahat. Binele pă care să laudă că l-au făcut și l-au făcut lor, pîntru noi a fost și este cel mai mare rău din istoria acestor locuri. Au otrăvit izvoarele și apele, pămîntul și aerul, și au potolit focul dragostei, cinstea și omenia care erau cîndva aici.

O societate curată, clădită pe principiile sănătoase ale naturii, ale firii și ale lui Dumnezeu, cu vorbă aleasă, cu toate făcute cu un rost, pe principii materiale și spirituale echilibrate, într-un echilibru dinamic, așa cum e toată creația asta, au adus-o în ultimul stadiu al degradării umane. Asta a adus civilizația, așa zisă materială, a vestului, începută cu Imperiul Roman și continuată sub masca catolicismului papal. A adus o societate pură și limpede ca cristalul în groapa mizeriei, dezbrăcîndu-ne de hainele noastre naturale, cu care erau îmbrăcați și zeii, în schimbul plasticului și al chimicului, cu toate simțurile atrofiate și afumate în fumul prostiei.

Și pe ăștia, noi, trebuie să-i ridicăm în slăvi, să le înălțăm ode și imnuri pentru că ne-au coborît din tărîmul zeilor în gaura neagră a istoriei? Cu ce-i mai bun Traian ca Stalin ca să-i cîntăm imnu? Că ne-a jefuit și schilodit o istorie străveche, pe care nu o are nici un popor dîn lumea asta, că ne-a furat cuvîntul, veșmîntul și a spurcat pămîntul? Să ia aminte toate javrele de academicieni, politicieni sau alte șlahte de maimuțoi care nu se simt români, ci tot felul de corcituri, să se ducă acolo unde se simt, atîta timp cît mănîncă și respiră aer românesc să fie români. Asta nu poate fi decît neșimțire curată să mănînci românește dar să caci nemțește, rusește sau ungurește. Să ia aminte cei vizați, că aici nu mai vorovesc diplomele lu tata sau harul nănașului.

Poporul român are o vină mare, că este singurul popor din Europa care, mai, trăieşte acolo unde s-a născut, iar occidentul, cu toată masca făţărniciei meschine, ar trebui să-şi ceară scuze, şi o să-şi ceară până la urmă, opincii româneşti şi firului ierbii, plaiului din rai şi sacrului grai, să pupe florile iei din durerea României.

Eu îs Dac! – fără roman …
Tu poţi să fii ce vei fi fost,
mârlan roman sau neam mai prost,
să te consideri cum vei vrea sau ce vei crede,
dacă de auzit n-auzi
şi nu vezi ceea ce se vede.
Nu vezi că-n jalea lui cuvântul
frământă cerul şi pământul,
n-auzi cum zac în glie-ai tăi
răpuşi de şleahte de mişei
ce s-au crezut cristoşi şi zei,
sau chiar mai mult şi dumnezei.
Nu simţi durerea suferinţii
ce-o strigă din străfunduri sacre
şi moşii noştri şi părinţii,
ce-o scaldă Marea Neagră-n lacrimi,
gemând, plângând, de grele patimi.

Ascultă străine, ascultă-mă bine!

În casă la mine ţi-am dat tot ce-am avut,
şi pâine şi sare şi laptele cald muls în şuştare,
ţi-am dat de băut în cană de lut şi vin şi licoare
şi dulcele must înspumat în ulcioare.
Ţi-am dat pită şi slană
cu ceapă zdrobdită cu pumnu-n prosop,
de pomană,
ţi-am scos şi ţi-am pus curat aşternut
în strujacul cu paie,
cu pături ţesute din lână de oaie.
La mine colindă şi talpa din tindă
şi lompa agăţată în cuiul din grindă,
colindă străbună, colindă bătrână,
cu flacăra veghii păstrată-n oglindă,
cu slove grăite de maica ce-ajună
închise în haine secrete de humă.
Colindă cu lerul ce-şi plânge misterul
de tremură cerul şi frige şi gerul,
şi-aude străbunul că vine Crăciunul
şi vede surghiunul impus de străinul
mai greu ca pelinul.

Ascultă străine, ascultă-mă bine!

În numele meu n-are loc viclenia,
în numele meu e topită
în lacrimi de sânge omenia ...
dar tu seama ţine, străine!
În numele meu,
înflorit cum e ia,
are loc si MÂNIA!!!