Unchiu Ion

Să vă povestesc ceva de unchiu Ion, frate cu tata mai mare cu 4 ani ca el, tata are 83 de ani, unchiu Ion 87, mai au o soră de 89 de ani, și un frate mai mic. Alte două surori s-au dus, pe hore de fus ...

Anul trecut a murit Tina, mama li mama, la 93 de ani, iar de la groapă am venit cu unchiu Ion pînă acasă la el, și de acolo până la pomană.

Pe drum l-am întrebat: ʺCum ești unchiule?ʺ ... ʺcum îs așé îs, nu mă vaiet de nimnică, că n-ai di ce te văieta nici lăuda, că amîndouă îs ale tale!ʺ

Io vreau să zic aici diferența dintre tăcerea generației 80-90 de ani, față de gălăgia văicărelilor generațiilor mai tinere, legat de boli și suferință. Durerea aia e a noastră, nu o putem da nimănui, degeaba ne văietăm cu ea, e un lucru intim, precum e plăcerea, fiindcă dacă n-ar fi durerea n-ar fi nici plăcerea. Cine ne împiedică să avem demnitatea moșilor noștri? Poate chiar cei pe care îi alegem, că au ajuns în țara asta să fie pensionați de boală cei sănătoși și să muncească betejii ...

Nici nu-mi vine să mă gândesc la înaintașii noștri, unde au fost ei cu demnitatea față de noi. Să nu mai zic că, încă, în Năpradea, mătura sau bota în ușă, e lacătul divin.

Am mai zis io, că din scociorârile mele prin trecut, am dat de o lume mult superioară spiritual față de cea de acum. Vorbesc aici de valori spirituale ca: individ, familie, comunitate, neam și țară. Erau oameni dintr-o bucată, cu principii solide, pentru care ei ca indivizi contau prea puțin față de dragostea de țară, sat sau familie.

ʺNici jandaru nu-i de fier să nu prindă brișca-n el ...ʺ ... nu aveau treaba nimănui, dar nici pe ei să nu-i deranjeze nimeni. Formele de înfrățire, fârtați, care au ajuns până aproape de zilele noastre, le dădeau dreptul de a-și hotărî singuri destinul, dar nici nu tare avea curajul nimeni să hotărască în locul lor. Au trecut peste ei istorii, două războaie în secolul trecut, comunismul, secetă, vânturi și ploi, iar ei au rămas tot în picioare.

Mai zicea Tinu de la Vie, că ʺdóră nu te-o pus nime să te betejești, la cine să te văicărești, fă bine și te tomnește dacă te-ai strîcat, o dacă nu, taci batăr din gură!ʺ. Mai demult, boala era un păcat, o încălcare a legilor divine, o îndepărtare de la legilor Naturii. Tot așa cum te-ai îmbolnăvit, tot așa trebuia să te vindeci, schimbând alegerile și îndreptând păcatul, fără ca să te vaieți la nimeni, fiindcă nu știi că pe ăla la care te vaieți nu-l doare mai tare tăcerea decât pe tine larma.

Și unchiu Ion e din același aluat, că dóră e de-a lui Gheorghe de la Vie și el, are demnitatea moșilor și strămoșilor lui, aceea de a sta drepți în fața vieții, a sorții sau a morții.

Să trăiești, unchiule, mia de ani!!