luni, 1 iunie 2015

Politica

Să vedem cum stăm la politică ... emoticon smile
Merem mai departe cu gîndurile, să le sucim mai tare că gînești că nu-s bugăt de sucite. Ori să le desucim și descîlcim.
Tot așe cum nu există poeți, numai poezie, nu există nici politicieni, numai politică. Un politician adevărat ar cunoaște politica guvernării acestui univers iar proiectele lui politice le-ar adapta la proiectantul șef. Cum creația acestei lumi a fost cîndva, iar de atunci noi sîntem în recreație, tot așa și legile guvernării au fost decretate odată cu creația. Proiectele noastre politice sînt doar abateri de la legile universului, falsuri într-o lume tot mai decăzută spre cloaca mizeriei materiale.
Am invitat aici și politicieni, dar majoritatea văd că s-au retras ocupați cu treburile țării. Oricum eu nu-mi fac probleme, că pentru mine nu există ca politicieni. emoticon smile
A fi politician înseamnă să înțelegi măcar legile de bază ale guvernării universului, să înțelegi lumea asta dincolo de aparențe, în profunzimea ei, nu să fii ca frunza-n vînt, fără discernămînt. Politicianul care se declară ʺconvinsʺ că e numai de stînga, sau numai de dreapta, e din start un handicapat, adică fără cap. Că sîntem noi handicapați de la creație, adică ori sîntem bărbați, ori femei, lăsîndu-ne nouă libertatea de a termina creația, de a ne reîntregi în UNU, dar nicidecum să ne îndepărtăm mai tare, să ne mai despărțim noi cum facem de cîteva mii de ani.
Un politician complet e jumătate de stînga, jumătate de dreapta, alternînd într-un echilibru dinamic, cum alternează ziua cu noapte. Chestia e că așa sîntem, dar nu conștientizăm asta din lipsă de materie cenușie, avem numai neagră, întunecată, într-a veșniciei noapte. emoticon smile
Dar din inconștiența asta ni se trag multe ponoase, propagîndu-se de sus pînă la cel mai de jos nivel, ajungînd să ne conducă un deț de vodcă și două sarmale. De fapt noi sîntem conduși acuma de către bănci și multinaționale, România nu mai e demult a românilor.
De guvernările înțelepților antichității noi sîntem ca de la cer la pămînt, dar am putea începe să conștientizăm măcar că drumul pe care mergem nu e bun, că sîntem într-o înfundătură. Soluția care ar fi și în politică ar fi copierea și implementarea legilor universului, dualitatea creației, două partide, unul de stînga și celălalt de dreapta, și gata. Nu alte proiecte politice, alte partide cu aceeași măscărici, aceeași Mărie cu altă pălărie, cum sîntem prinși acum. Proiectele sînt făcute toate, trebuie doar implementate de către OAMENI, nu maimuțe.
E vreun politician pe aici? Ori stau la coadă la DANA tăți?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu