Io tăt mă gînesc, de-on mnez de vreme, la o filozofare, di ce trăbă părinții să se aștepte la ajutor di la coptii? Ce vină are coptilu ala că l-o adus pă lumea asta doi bezmetici inconștienți, ca să le fie dator?
emoticon smile
Chestia e că, dacă îi educă cum trăbă, nu să lasă coptii de polele lor și mărg la ei, nu din obligație, ci din dragoste, și tăt din dragoste îi și ajută fără ca să scheune ei.
Că auzî pă tăte șanțurile numa schelăieli, că vai cât îi de greu, că nu ne ajută nime și sîntem vai de capu nost. Îi atăta de greu cât trăbă să fie ca să taci din gură, că ai știut mai demult că nu vine bătrîneța asta cu mniere și flori, că mmierea ț-ai gătat-o demult. Atunci țîne-ți gura și rabdă, ce-i tăt gîrdi una-ntruna!
Aici iar mă întorc la țărani, cum o zîs mama, că mai demult nu le-o auzît nime gura la bătrîni. On ciot de moș că abdie își trăje pticioarele după el, lua o ciocă, și tătă zua stăte cu două vaci pă dunga șanțuli, iar cînd îi vine ceasu să duce tăt așe. Nu ca amu, că le trebe să le sufle-n zamă, de becisnici ce-s.
Amu, cu bătrînii de-amu, om face uarece cu ei, că nu i-om zvîri la cîni, da io mă gînesc la noi, cînd om ajunje noi ca ei, tăt așe becisnici om fi? Că albinele și la faza asta ne dau clasă, roiesc bătrînii și lasă stupu cu mîncare păntru tineri, nu le mănîncă la copii sănătatea cu beteșigurile lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu